Va atasez mai jos e-mailul unui voluntar (mii de multumiri pentru implicare si ajutorul acordat!) dupa prima zi petrecuta la adapostul din Glina:

“Se cauta voluntari pentru construirea unor adaposturi pentru caini!

E greu sa vizitezi un adapost de caini si sa pleci fara nicio apasare.

La sosire te coplesesc latraturile cu care te intampina si te cuprinde tristetea vazand atatia caini tinuti la un loc. Daca nu plangi, oricum te vei abtine cu greu. Ulterior, realizezi ca latraturile sunt doar modul lor de a se bucura ca a venit cineva sa ii vada. Dupa ce isi primesc portia de mancare si de joaca, se asterne linistea. O liniste trista, sub un soare dogoritor. Nu o mai intrerupe decat vreo masina, din cand in cand, care ii "trezeste" iarasi pe toti, in cor . Sau noi, cei care carcoteam in timp ce munceam la adaposturile noi (a fost frumos, distractia nu vine din a sta la 5 stele, ci din a fi impreuna). 

Dupa ce te joci cu ei, intelegi ca sunt dependenti nu de mancare, ci de afectiune. Unul, disperat dupa mangaieri, se "catarase" cu totul pe gard . In rest, cainii stau in conditii care pe noi ne-ar deprima, dar ei, atata timp cat isi primesc portia de afectiune, sunt multumiti. In saracia lor, sunt fericiti daca vine cineva sa se ingrijeasca de ei oricat de putin. 

Cand vezi toate "improvizatiile" din adapost intelegi valoarea multor lucruri care, altminteri, par banale: intelegi valoarea unei bucati de sarma (cu care poti lega poarta unui adapost), a unui cearsaf vechi (pe care il poti pune pe gard, ca sa le faca umbra), a unui banner (cu care poti inveli o cusca, sa nu patrunda apa). Nimeni nu a fost muscat, niciunul dintre noi nu s-a imbolnavit. Bolile de caini nu se transmit la om (ati vazut vreodata vreun om bolnav de afectiune si loialitate?). In arsita aceea insuportabila, fiecare caine isi sapa meticulos cate o groapa in pamant, in care sa se mai poata racori (oamenii probabil ca ar fi sapat groapa altuia). 

Germanii au atata simt civic incat, dupa ambele razboaie, au acceptat sa munceasca, pentru o vreme, sub-platiti numai ca sa isi scoata tara din ruine si sa redevina, de fiecare data, cel mai puternic stat din Europa. Americanii au obiceiul de a presta cate o saptamana de munca voluntara pe an. Si o fac din convingere, spunand "ma duc sa fac munca voluntara in cutare loc". Cu alte cuvinte, nici nu concep sa nu isi faca datoria cetateneasca. Unele companii organizeaza tabere de munca voluntara ca sa ne invete ca a munci in folosul comunitatii este o onoare. Ar fi frumos sa aratam ca am ajuns NOI la maturitatea la care putem sa initiem propria campanie, fara sa ne impinga firma de la spate. Sa aratam ca putem si noi sa facem, ca putem fi si noi precum strainii aceia care, uneori, vin la noi in tara sa faca munca voluntara (in timp ce noi ne uitam la ei ca la niste extraterestri). 

In urmatoarele weekenduri din august trebuie mutati alti 500 de caini de la un adapost din apropiere (acolo trebuie eliberat locul). E nevoie doar de multa munca voluntara. E cineva dispus sa renunte, pe rand, la o zi din weekendurile din august si, eventual, pe mai departe, in perioadele urmatoare? Ma gandesc ca simtul civic nu e ceva ce apare peste noapte, e ceva ce se cladeste in timp. Si cred ca onorabil cu adevarat este sa faci parte dintre cei care cladesc simtul civic (atunci cand foarte putini il au), decat sa "aderi" la el cand a devenit o moda. Cat priveste "utilitatea" acestei campanii, un coleg avea o semnatura electronica,de genul "In aceste vremuri de false triumfalisme, gloria adevarata apartine celor care lupta pentru o cauza pierduta". 

Un voluntar . “